Era MacGyver la tv sau poa’ “Salvați de clopoțel”,
Era “Tânăr, neliniștit” sau poate altele la fel,
“Capcana timpului” voiam mereu cu tine s-o trăiesc
Acum toate sunt amintiri pe care mult le prețuiesc.
Era frica de ceva mic, când te strigam și când veneai,
Era bunătatea din ochi și că dădeai mai tot ce-aveai,
Era statul lângă perdea și cum tu mă lăsai să plec,
Era ultimu’ adio spus în grabă fară să m-aștept.
Și ai fost bun și ai fost el și-acum ești undeva departe.
Și scriu în gol povești ce nu le pot pune-ntr-o carte,
Și n-am putut să te privesc căci vreau să rămâi ’n-a mea minte
Cu-acel chip cald și zâmbet bun - nu secat în morminte.
Așa c-acum încet, în grabă, iată mi-am luat adio
Știam că pleci, aveai bilet, dar n-am putut cu brio
Să nu ne știm rupți și răniți de a ta dezlipire
Așa c-acum încet, în grabă, iți scriu la despărțire.