s-au dus amintiri și vise, au rămas în mine-nchise
aruncate-n albe zări, dar niciodată ucise.
vrem să scăpăm de trecut, dar mereu o să revină
să ne-arate ce am fost, încercând să ne susțină.
s-au dus zilele pe apă, dar noi nu știm a-nnota
le privim cu-ndurerare făr-a le putea scăpa,
uităm c-acolo departe suntem noi cei ce odată
vedeam viața de aproape și spuneam că-i minunată.
s-au dus anii și cu ei și oameni ce îi iubeai
mereu îți spuneai “sunt singur”, dar apoi alții găseai
și le dădeai lor în mână cheile ușilor tale
pe care cu lăcățele le-ncuiai zicând “mă doare”.
s-au dus toate și știu sigur că încă se vor mai duce,
s-au dus, nu se vor întoarce, dar nu au murit pe cruce,
sunt acolo-n depărtare și încet te conturează,
desenându-te pe tine - cel ce-acum, astăzi visează.