October 30, 2015

Ultimul drum

Încă zâmbesc, deşi topit
totul îmi pare irosit,
secundele mă trag de gât
şi îmi tot spun: e-un vis urât!

Mă-nvârt pe roţi de cauciuc
să scap tot vreau, dar nu apuc,
să fug de ieri, să fug de azi,
să fug pe-un munte, între brazi!

Vreau să dispar, să reapar,
pierdut, departe, inegal,
să nu iubesc, să nu m-ascund,
să fiu doar eu şi al meu drum!

Încerc să trag şi eu de sfori,
să îmi mişc dricul ce-uneori
se mişcă prea încet şi parcă
simt că n-o să ajung la groapă!

Mă uit în urmă, prea mult praf!
oameni ce plâng fiindc-am plecat!
dar ei nu ştiu, nu ştiu că eu
voi fi aici… aici… mereu!

Secundele se nasc şi mor,
suntem clipe din viitor!
aşa obişnuiam să scriu,
acum însă e prea târziu!

M-arunc în mine şi-mi dau foc,
îmi zgârii umerii pe loc
să văd de-aripi de am să dau
când ochii-i tatuez fără măcar să vreau!

Adânc în mine eram mic,
mă ascundeam, plângeam ritmic!
acum sunt mare şi ce rost?
oricum toate îmi par pe dos!

Arunc pumnalu-n faţa ta!
şi-ţi spun c-acum cred că-i gata!
chiar nu mai pot, am încercat!
chiar nu mai pot fi reparat!

Chiar nu mai pot acum să scriu
în rime fără să mă ştiu!
aşa că mă retrag tăcut
s-o iau pe-alt drum de la-nceput!