October 24, 2015
[ volumul 08 : Drumul spre ieri ]

Firimituri de ganduri

Ne zâmbește tăcut teama, noi ne prefacem că-i mută!
Ascundem cerul în palme făr-a-i da dreptul la luptă!

Ne mâncăm unii pe alții, stăm cu lopețile-n spate
Gata-oricând de-a săpa groapa celui ce chiar nu mai poate!

Ne dăm zei și mici zeițe, vrând să părem ideali,
Dar în cruda realitate suntem falși și ireali!

Așteptăm să vină mâine nesuportandu-l pe azi,
Dar și mâine vrem să treacă, zicând că-i mai rău ca azi!

Ne gândim doar la avere și la tot ce nu avem
Și uităm că fericirea se găsește-n ce avem!

Iubim mult și punem suflet în ce facem pentru noi,
Dar uităm de cei ce-i iubim și-i aruncăm la gunoi!

Aruncăm cu pietre-n alții, noi, perfecții, dar nu știm
C-acei alții-s o oglindă ce n-o vrem și n-o iubim!

Iubim tot ce e aproape și rareori îndrăznim
Să privim în depărtare și un nou vis să clădim!

Repetăm mecanic zilnic tot ce facem, ce trăim,
Rareori ieșim din cercul ăsta-n care ne-nvartim!



Previous post Drumuri pietruite Am fost prin iad, dar am ajuns și în rai, M-am luptat cu demonii ca să îți dau ce nu ai! Am rupt în două secundele pătate Ce te trăgeau de pleoape, Next post Gânduri şi Cuvinte Degeaba spui, degeaba taci, degeaba gândeşti ce să faci, Cuvintele uneori crapă în drum spre cei atât de dragi. Şi se transformă. Şi prind colţi.