September 18, 2015

Puroi

Încerc să desprind de mine bucăți mici, mucegăite,
Să las răul să se scurgă – puroi acru-n a mea minte!
Să mă schimb și-ncet să caut lumina ce-o văd în stele
Și să trag cu dinții noaptea să mă lipească de ele!

Să zâmbesc printre silabe, printre cuvintele surde,
Să le dau noi înțelesuri, neștiute de-astă lume,
Să le pictez cu cerneală pe pereții mei de ceară
Și-apoi să le pot da viață și să spun “uite-le, zboară”.

Să mă caut printre rânduri, printre sensurile-ascunse,
Să văd cum iar prind culoare printre vorbele nespuse,
Să mă tatuez în noapte cu idei fade, neclare,
Să dau vieții un alt sens, s-o pictez c-o-altă culoare.

Acum uite, sensu-i invers, răutatea-i iarăși bună,
Ghinionul și norocul se țin iar tăcut de mână,
Viitorul și trecutul se privesc iar fără frică
Și secundele-s oprite… Timpul nu îl mai complică…