Cinci rânduri pe-o hârtie, sau poate erau şapte…
Ultimele cuvinte lăsate ca o carte
Deschisă la o pagină cu vorbe aurite,
Am simţit cum mă scutur de-ale mele cuvinte!
Se mişcă tot cu mine, simt ochii cum m-apasă!
Vor să citesc, dar parcă… ceva-n min’ nu mă lasă!
Mă caut, dar n-am semne lăsate pe parcurs,
Mă pierd printre cuvinte desenate pe-ascuns.
Simt picioarele grele deşi ar vrea să fugă,
Să ajungă la tine, în braţe să te strângă!
Simt că am plumb în mine şi devin statuetă,
Îmi tremură trecutul ce-i desenat cu cretă!
Îmi iau inima-n braţe şi-i spun să nu mai bată,
Zâmbesc făr-a-mi da seama ce-anume mă îmbată,
Privesc prin foaia albă ce-acum de min’ se ţine
Ca un ultim sărut scria “la fel ca tine” !