October 25, 2011

Lacrimi mute

Şi i-ai zis că o s-o doară, c-o să plângă nopţi la rând,
Dar n-a vrut să te asculte, a zis “ce ştii tu?”, râzând.
Şi a continuat să lupte şi-uite timpul a trecut
Şi lupta s-a terminat fix cum a-nceput.

Acum uite-o stă retrasă într-un colţ uitat de lume,
Refuză să mai iubească, spune “nimic nu-i pe bune”,
Lacrimi îi pictează faţa ce e caldă, nedormită,
Stă şi plânge şi se plânge c-o să rămână ciobită.

Îi e frică de-ntuneric, îi e frică de sechele,
Îi e frică de-un pat gol şi de golul dintre stele,
Căci de-acolo dintre ele bucăţica ei s-a rupt
Stă şi plânge-n colţul ei vrând s-o ia de la-nceput.

Tu o vezi şi vrei s-o iei în braţe şi să îi spui “iată,
Eu-s aici, azvârle totul spre o lume ce nu iartă,
Nu se merită să spui că totul s-a terminat,
Viaţa ta abia începe, chiar de-i greu de-imaginat”.

. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

Ea ţi-a spus că n-o s-o doară, c-o să treacă mereu peste,
Că totul e minunat, că trăieşte o poveste,
Că el este cel pe care îl vede precum un soare,
Dar nu-nţelege c-o eclipsează, luându-i din culoare.

Vede tot prin ochii lui, lumea-i pare diferită,
Nu-nţelege ce se-ntâmplă, se crede foarte iubită,
Da’ o s-ajungă cu inima-n bucăţi, plânsă ca un copil,
Va uita apoi de lume zicând “totu-i inutil”.

Iar tu o să vrei să fii acolo să îi spui
Că ce i se-ntâmplă-n viaţă e povestea oricui.
Şi-ai să vrei să-i culegi lacrimile de pe chip,
Să îi pui la loc un zâmbet, să-i rămână lipit.

Şi-ai să simţi cum se distruge, fără ca măcar să simtă
Că pământul fuge de sub ea şi că tot în jur pică.
Şi-ai să vrei cu disperare s-o iei în braţe tare
Şi să-i spui “hai să fugim, te scap eu de tot ce doare”.

. . . . .

Dar nu poţi, căci simţi durerea şi nu crezi că poţi răzbate
Printre lacrimile mute ce-o surzesc şi nu mai poate
Să privească-n viitor, căci trecutu-acum o-neacă
Şi tu vrei să-i fii colac, dar ea este pe-altă barcă…