September 23, 2011

Labirint ireal

Paharul de vin cade, sparge podeaua rece,
Mă uit pierdut la tine şi văd cum totul trece,
Îţi dispar ochii goi şi zâmbetul cel şters,
Rămâne-n faţa mea un chip gol, fără sens.

Ecouri răsfirate printre pereţii trişti,
Îi mângâie-n tăcere, vrând să îi facă sfinţi,
Îmi trec pe lâng-ureche, şoptindu-mi violent:
“O să dispari şi tu, căci totu-i aparent!”

Deschid uşa şi ies, dar intru tot aici,
Sunt într-un labirint, scăpare n-am şi-mi zic,
Că poate dacă intru, înseamnă c-am să ies,
Aşa că intru-n mine, sper să mă regăsesc!