September 19, 2011

Una din două

Iar de pleci rămâi acolo, unde copacii n-au umbră,
Unde totul se diseacă, chiar şi-absentul “împreună”,
Unde ei sunt arbalete, iar lacrimile săgeţi,
Unde n-ai să poţi vreodată ce e bun tu să înveţi.

Iar de pleci să nu-ntorci capul pentru-a te uita în urmă,
Tot ce-a fost nu mai contează, ce va fi-i doar vreme bună,
Aşadar rămâi acolo, sa fii nor ’n a ta furtună,
S-auzi doar ecoul noaptea cum îţi spune “noapte bună”.

 

Iar de stai atinge-i cerul, desenează-i stele-aprinse,
Fii speranţa ce răsare printre visele ucise,
Fii cuvânt din poezie, rima sa, perechea clară,
Fii tu umbra ce în braţe o ia când tot se destramă.

Iar de stai suflă-i pe frunte cu poveşti adevărate,
Nu arunca vorbe goale doar pentru-a fi aruncate,
Stai şi fii lumina clară când totu-i întunecat,
Fii plasă de siguranţă când totul e destrămat.