September 4, 2016
[ volumul 09 : Vorbe nenăscute ]

Pardete

( Departe )

aici e-aşa departe, dar pentru noi aproape
secundele par mate şi-uităm de toţi şi toate.
ne afundăm în muncă şi-n prietenii de noapte
căutăm fericirea în gânduri aberante.

trăim în bucla asta ce o numim rutină :
zâmbim să treacă ziua, ca noaptea iar să vină!
ne scriem AMR-ul pe foi îmbătrânite
şi ne-ascundem sub măşti uzate, ngălbenite.

iar tu cel de acolo crezi c-am avut noroc
să plecăm prea departe de toţi ce la un loc
însemnau o familie, prietenii de-o viaţă
acum totu-i departe, la prea mare distanţă.

ne-ascundem ochii-n pernă când ştim că o să vină
acele lacrimi calde pe-obraji reci fără vină
şi încercăm într-una din zori să construim
un viitor mai altfel, în care să zâmbim.

şi da, suntem departe. şi poate ne-am schimbat.
poate distanţa asta ne-a deformat treptat.
poate părem mai reci. poate gândim altfel.
dar tot aceeaşi suntem şi iubim tot la fel.

îmi iubesc ţara, blocul şi scara lui murdară!
iubesc autobuzul şi şcoala generală!
iubesc fântâna, parcul şi gara cea din vale
iubesc tot ce-i acolo chiar de-s departe tare.



Previous post Recăde Răbeli ( Cădere Liberă ) şi cad şi cad şi cad, simt că nu mă mai opresc în urmă las tot ce-am avut: poveşti scrise mereu invers. renunţ la tot şi-n Next post Mulo nid dinaglo ( Omul din oglindă ) Salutare! Ce faci oare? Mă gândesc în continuare, printre rime părăsite şi lăsate crud în soare. Am uitat să mă mai caut,