October 14, 2015

Câteodată

E departe-acest aproape pe care-l zăresc în noapte,
Mă ia de mână tăcut și-mi șoptește “chiar se poate:
Printre zâmbete fugare să fugim de lumea care
Ne aruncă la picioare cuvinte, nu mici petale”.

Mă ascund de a mea umbră și zâmbind îi sperii firea,
îi sărut apoi conturul mângâindu-i amintirea,
O las să se alipească de picioarele-obosite
Şi-mpreună batem drumul pe potecile umbrite.

Zbor deși prins de podele-s cu mici cuie efemere,
Aripile-mi-s chiar albe - le-am pictat în vis pesemne.
Şi-acum de la înălțime văd totul pictat pe apă:
Fericirea-i lângă mine, chiar de-o văd doar câteodată…