September 10, 2015

Şoaptele din perete

În acest perete ce-i prea alb şi rece
Stau şoaptele care au tot zis să-nveţe
Treptat din greşeli, dar s-au mulţumit
Să stea, să privească, c-orgoliul rănit!

Le-auzi cum suspină din pereţii reci,
Îţi şoptesc în noapte că nu poţi să treci
În viaţă, prin fapte, cu capul spre nori
Şi le simţi privirea - te mângâie-n zori!

Le simţi tatuate din timpuri uitate,
Le-ai ascuns acolo când târziu în noapte
Simţeai că tot crapă şi că în bucăţi
Se rupe prezentul, cu toate şi toţi!

Le mai chemi la tine când singur rămâi
Şi-aştepţi să îţi spună ce tu nu îţi spui,
Speri ele să aibă la-ntrebari răspuns,
Să facă minuni… S-aducă ce s-a dus…

Le vorbeşti în noapte, când somnu-i adânc,
Le spui că ţi-e dor, ţi-e dor ca şi când
O parte din tine-i ascunsă-nca-n ele
Stă pitită-acolo să uite de semne!