August 31, 2015
[ volumul 08 : Drumul spre ieri ]

Ploaie de august - partea a doua

Dar uite că-i gata și ploaia și tot,
Tresar, mă trezesc - ce vis idiot”
Pierdut între gânduri cu tunete mute
Am rămas în urmă, cu voci întrerupte.

Și spune-mi acum, când totu-i uscat:
Unde este ploaia la care-am visat?
De ce nu mai tună? De ce s-a oprit?
E soare afară? Eu nu l-am zărit…

Și spune-mi oglindă, de ce mă privesc
În rime impare vrând să regăsesc
Răspuns la-ntrebări puse-n ploaia rece
Când toți îmi spuneau zâmbește că trece”.

Și-acum mă ridic din patul prea tare,
Răspunsuri nu am la a mea întrebare,
Iau masca din cui și apăs pe clanță
Și plec pe un drum numit a mea viață”.



Previous post Dragă jurnal (2) - reîntoarcerea la rime Dragă jurnal, bine te-am regăsit, ești bine-sănătos? Ne vorbim iar după ani — știu că nu-i tocmai frumos… Am venit să te salut și să-ți povestesc de Next post Pierdut pe drum Prea rătăcit, prea-mpiedicat, Uneori uit de-unde-am plecat, Uneori cad, dar mă ridic, Zâmbesc mereu. La fel. Ritmic. Prea cald e sus, prea frig pe