Când te-am cunoscut aveam inima ruptă în bucăți
Și ți-am pus-o în brațe, ți-am zis “repar-o dacă poți!”
Tu-ai pus capul într-o parte și m-ai privit de departe
Făcându-mă să-nțeleg că-n viață mai tot se poate!
Sentimente neștiute-au început tăcut s-apară,
Nu credeam că dor de viitor poate-așa mult să doară!
Nu credeam că poți absența s-o simți fără-a ști prezența!
Nu credeam că în oglindă-mi voi găsi pierdută-esența!
E-atât de-altfel tot acest gri în care mă scald zi de zi,
Acum parcă mă văd un altul, parcă altfel știu a zâmbi!
Parcă-n jur sunt doar culori, e diferit, nimic umbrit,
Nu mă ascund din nou în mine, rămân aici, sunt fericit!
Dau cu mâna tremurândă, rana-ncepe să dispară,
Inima îmi pare alta, una ce nu vrea să doară!
Mă trec fiori de speranță și-mi lasă urme pe spate,
Aștept timpul să-mi arate c-a iubi și-altfel se poate!
Acum gata, închid rana și-aplic cusături finale!
Îți iau palmâ, o pun acolo și-ți zic “chiar nu mă mai doare!”
Deschid ochii, îți văd chipul și mă-ntreb: “Unde ai fost
Ascunsă-n tot timpu-n care-mi căutam tăcut un rost?”