September 27, 2012

Răpire

Ți-am zis că mă doare în zilele pare
și-n cele impare mă ascund de soare!
Iau luna cu mine când seara se lasă,
o ascund de lume, o închid în casă!

Așa știu prea bine că n-o să mai vadă
oameni inutili ce distrug în grabă
tot ce cu-așa grijă alții construiesc,
dărâmă castele crezând că-i firesc!

O să-i iau și stele, vreo trei, nu prea multe,
i le pun pe pernă în somn să le sărute!
Să simtă iubirea cu ochii închiși
și când îi deschide eu să-i spun ” ’s aici ” !

Să-mi zâmbească mut, cu ochii mijiți,
să-i zic “ești copilă, de ce mă imiți?”
Să-mi privească fruntea și ochii pierduți,
șoptindu-mi cu teamă “tu să nu mă uiți!”

Și-apoi cu durere să-i zic că-i dau drumul,
căci nu o iubesc și nu pot fi unul
din cei ce aruncă pe suflet minciuni,
doar ca să obțină inimi pe tăciuni!

S-o rog să se-ntoarca pe cerul pustiu,
căci de când am luat-o am uitat să fiu!
Credeam c-am s-am totul cu luna în brațe
dar chiar nu pot dragostea eu a o preface!

Ea își plecă fruntea și-mi spuse plângând
c-această răpire nu-era ca și când
trebuia să murim în brațe, în noapte,
dar măcar puteam vedea de se poate!