September 17, 2012

Camera 28

Cu inima în brațe mă plimbam pe coridor,
O masam ușor, cu teamă să nu mă sting, să nu mor!
Căutam ușa pe care să scrie cu gri deschis
“Ăsta-i locul tău pe viață! În jur totul a închis!”

Am trecut și în tăcere ascultam la uși deschise,
Când voiam însă să intru se izbeau spărgându-mi vise!
Mă dădeam un pas în spate, temător și cu durere,
Mergeam mai departe sperând c-o să dau de-alte repere!

Am tot mers privind pierdut, sperând să-mi iasă în cale
Un vis cald, să mă sărute și să-mi spună “tu-ești cel care
sper să îmi ia lumea-n brațe, iar eu să pot să-ngrijesc
a ta inimă tăcută! O viață să te iubesc”

Am găsit și uși deschise și-am intrat și-am stat puțin,
Dar bătea vântul în ele și mă simțeam izgonit!
Și-au fost și camere în care-am fost chemat și-apoi în grabă
Mi s-a spus să nu mai stau, fiind iute dat afară!

Am aflat că-n viață drumul nu ți-l știi mai niciodată
Și c-atunci când crezi mai puțin ceva poate dintr-o dată
Să te scuture de tine, să te facă să te pierzi,
Să-ți pui inima în piept și-n mâine din nou să crezi!

Acum coridoru-l văd dintr-o parte, ’i simt răceala!
Camera nu era aici, veni să-mi ia amețeala!
Simt c-am mai fost îns-aici, e-o căldură specială
Și în jur văd doar oglinzi ce îmi iau din îndoială!

Închid ochii și-i deschid, totul e încă aici
Palmele însă-mi sunt goale, inima nu e și nici
Acea durere tăcută ce îmi apăsa pe suflet!
Au dispărut amândouă și-a rămas în loc doar zâmbet!