May 18, 2012

Omis #14 - Viaţa

Uneori viaţa asta este nedreaptă tare –
Ne pune otravă pe petale de floare –
După care ne împinge să simţim mireasmă fină
Pentru a zbura o clipă şi-apoi a cădea-n surdină!

Simţim că toate-n jur zboară, c-avem aripi albe iară,
Că ne înălţăm spre cer, că atingem norii-n seară,
Că vedem culori pierdute, uitate mai odinioară,
Că drumul e luminat, că ne-aşteaptă trenu-n gară!

Simţim aerul ce-n două se rupe lăsând ecoul
Unor clipe petrecute, iar acum pustiu e holul!
Totu-i gol, tremur în mine, îmi e frig şi frig de teamă,
Te-aş strânge tare în braţe, dar nu eşti… camera-i goală!

Simţi cum aerul te-ngheată, nu respiri, te pierzi în ceaţă,
Ai vise ce te dărâmă şi iluzii ce te-nhaţă!
Îţi vezi pulsul-n patul gol cum îşi caută ecoul
Îl iei în braţe şi-i spui că şi tu tare-i duci dorul!