May 18, 2012

Omis #06 - Crăpături

În inima mea toate secundele se crapă,
Nimic nu mai rămâne întreg, totul se-ngroapă!
Zilele se scurg, alunecă, fug de mine,
Tu nu mai eşti aici să-mi zici “totul va fi bine”.

Fiori m-inundă trupul când gândul mă răneşte
Privind iar către ieri, către tot ce nu mai este!
Îl trag tare de mână spunându-i să se-oprească,
Dar nu vrea să m-asculte, zicând c-o să reuşească!

Simt inima cum bate-n aceleaşi ritmuri sparte,
Ecoul mă surzeşte şi-mi zic că-nca se poate
Să mă găsesc în tine şi tu să crezi în mine,
Să facem din acest joc o poveste de iubire!

Văd umbre ce prind aripi şi fug iarăşi de mine,
Se-ascund în pleoape-n noapte de gândurile fine,
Îţi şoptesc că îmi e dor şi tu-mi zici că şi ţie,
Dar totuşi pare că-ntre noi este-o veşnicie!

Trecutul plin d-imagini te strânge la piept tare,
Te vopseşte-n alb-negru, îţi fur-orice-altă culoare!
Te lasă doar cu tine pe străzi întunecate
Te strigi, dar nu te auzi, e totul prea departe!

În inima mea toate minutele se crapă,
Nimic nu mai rămâne întreg, totul se-ngroapă!
Secundele ies din ceas, pe mână-mi tatuează:
“A fost aşa frumos, dar oare cât contează?”