Anotimpuri spulberate

Minte-te, atinge-te, scoate-ti veninul afara,
Arunca-te peste cap, vezi de poti in graba
Sa te musti, sa nu te doara, sa simti sangele pe buze
Ia-ti trecutul dintre ganduri si-asterne-l usor pe frunze.

Este toamn-acum in tine, vantul bate dinspre mine
Sufla cu idei pierdute si cu amintiri de maine,
Totul sta si vezi doar norii cum se misca in tacere
Cauti rasaritul, nu-i, te-ngropi iarasi in mistere.

Cauta-te tu in bezna, aprinde-ti o lumanare,
Pune-ti-o la crestet, pleaca, intinde-te-n departare,
Stai in patul tau de paie, scobitori, sarma ghimpata –
Arunca-te-n el si taci, iar de te ridici iar, pleaca!

Nu e varã pentru toamnã si nici primavara iarnã
Totul se schimba prea brusc, corpul te reneaga.
Jos sub tine este gol, prapastia este-adanca,
Dar tu n-ai curaj sa sari, ar fi o insulta!

Scuipa-te-n oglinzi nesparte, fa-le sa se crape,
Apoi uita-te-ntre ele vezi ce se mai poate…
Oare poti sa repari omul ce-acum este in bucati?
Sau preferi sa zidesti altul cat inca mai poti?