Pătură din cuvinte

Cand iti pui viata in rime ti-asumi riscul de-a parea
Un individ ce arata doar o-anume parte-a sa
Insa multi nu inteleg c-anumite fapte grele
’s cele ce iti dau puterea de-a-nsira cuvinte-n stele.

Pentru mine poezia — aceste vorbe-aruncate –
Nu-i castel, ci e refugiu ce-l zidesc tarziu in noapte,
Sa ma apere de mine si de ganduri ce apar
Din iluzii care-n noapte desi vreau, tot nu dispar.

Eu scriu pentru descarcare nu s-arat cat m-a durut,
Cum atunci cand viata-i calda scriu sa stiu ca am putut
Sa iubesc, sa vad in stele minunate curcubee
In cuvinte-mi regasesc mereu starile-mi rebele.

Si zidesc pereti albastri si-apoi incep a-i picta
Cu albe cuvinte care stiu mereu a-mi arata
Cine sunt, cine am fost si probabil ce-o sa fiu
Devenind astfel poteca pe care-nvat a pasi.

Sunt copil, uneori-s mare, depinde-n ce stare sunt,
Nu-s erou, nici ghicitoare, nu-s nici apa, nici pamant,
Sunt doar eu si scriu cuvinte pentru-a-mi aminti de mine
Ma-nvelesc cu patura si de vrei ti-o dau si tie.

E croita din cuvinte, dar poate a te-ncalzi,
Sau de e prea cald afara stie bine-a te raci,
Tot ce trebuie sa faci e sa vrei pe ea s-o lasi
Sa stea lipita de tine si sa urmeze-ai tai pasi.

Regaseste-te-n cuvinte, si-n povestile din ele
Nu imi critica vointa de-a nu-ti arata ce-n ele
Am pus eu cu grija mare — trairi si poate si ganduri –
Si, repet, nu incerca sa vezi ce-am scris prin randuri.