October 22, 2010

Acum

Urăsc liniștea asta atât de-apăsătoare!
Urăsc să zâmbesc doar să n-arăt cât mă doare!
Urăsc să țin în mine, să nu pot scoate-afară
Toată durerea asta ce simt că mă doboară.

Urăsc s-aud tăcerea, urăsc camera goală!
Urăsc că n-am pe nimeni în lumea asta fadă,
Să pot să-i zic : hai vino să-ți dau bucăți din mine,
Refă tu acest puzzle și pune-l tu în rime!

Urăsc ziua de mâine mereu când este seară!
Urăsc aceste gânduri ce nu vor să adoarmă!
Urăsc c-urăsc ideea că n-am prieteni aproape,
În jurul meu sunt oameni, doar umbre, voci, nu fapte.

Astfel de gânduri noaptea știu că pe toți ne-ncearcă,
Sunt momente în viață când totul parcă crapă!
Dar trebuie să știm să-nvățăm să trăim
Cu speranța că mâine n-o să le mai simțim…