iubură

Nu-i poem de iubire, nici cant de disperare,
E un poem ce-arata ca dragostea chiar moare.

Nu am crezut vreodata — ca am s-ajung a scrie
Povesti tarziu in noapte, pe pereti de hartie,
Sa-mi retraiesc trecutul — sa nu vreau a o face,
Si sa refuz povestea ce-acum nu imi da pace.

Cand dragostea se rupe te-astepti la explicatii,
Sau macar sa-ti dai seama de ce te uita altii…
Dar cand primesti in schimb un nimic gol si greu
Ramai singur pe drum, un om ce se vrea zeu.

Cand vezi cat valoreaza pentru unii iubirea
Sau anii ce-au trecut — nu-nteleg, nu sta-n firea-mi.
Cum poti sa pleci deodata si sa iti negi trecutul
Cu ganduri aberante ce-ti invadeaza trupul.

N-am sa-nteleg in veci oamenii ce inseala –
Cat timp au o iubire, de ce o tot reneaga?
Si de ce deodata se simt nedreptatiti
Ca noi nu intelegem cum ei pot doi iubi.

N-am sa-nteleg nici cei ce dau-n-a lor iubire
Cum oare o iubesti lovind-o ca pe-un caine?
Sau am uitat noi astia, simpli si muritori,
Definitia iubirii privind prea mult spre nori?

Sunt visator, romantic si-mi place sa iubesc
Dar cand viata-mi da flegme, nu vreau ca sa cersesc
Iubire, alinare, nici un petec de soare
Prefer sa-ncerc a fi — acelasi chit ca doare.

Iubim in continuare si nu putem ura
N-avem comutatoare ca sa uitam omul
Ce-atata ne raneste, devenind o faptura
Ce-i nastem un cuvant, un nou cuvant — iubură.

Si-acum inchei poemul spunand din nou — retine
Nu-i poem de iubire, nici cant de despartire…