Posted by: Chris on: 20/09/2011
De ce-ai trăi-n trecut, când viitorul e cel care
Te-apucă-ncet de mână şi te aruncă-n zare,
Aşternându-ţi în cale alte noi episoade
În care tu-eşti eroul, cel ce cade-n picioare.
Să nu te-neci în vise, căci vei sta mult acolo,
Nu te-afunda-n fântâna pe care scrie “solo”,
Nu te plânge în pumni şi nu-ţi cere-napoi
Nici viaţa, nici secundele, nici cer fără de ploi.
Acceptă-ţi viaţa pururi aşa cum este ea,
Cu bune sau cu rele – are o calea-a sa,
Deci nu te plânge-n veci că ieri era mai bine,
Nu o să ştii nicicum, mâine cu ce mai vine!
Lasă morţii cu morţii, tu rămâi între vii,
Trecutul e în urmă, acceptă zi de zi
Că viaţa ta acum înseamnă ce-ai în faţă,
Nicicum ce e în spate, ce-a fost lasă în ceaţă!
Gata poezia... Iti mai recomand sa citesti si:
Bună, Chris
„Acceptă-ţi viaţa pururi aşa cum este ea, / Cu bune sau cu rele – are o calea-a sa, / Deci nu te plânge-n veci că ieri era mai bine, /
Nu o să ştii nicicum, mâine cu ce mai vine!“ – strofa mea preferată!!! Foarte frumos!… ea spune totul despre „Trecut vs. Prezent“… are ceva în plus, chiar!!! te leagă de Viitor!!!
Toate cele bune!
PS. ştii că eu sînt cu ‘ochii pe tine!’ (în sensul frumos!) – glumesc, desigur!… am remarcat la sfîrşit… „ceată“… deci „ceaţă“!
Cu mare drag,
Carmen
21/09/2011 at 15:15
“Lasă morţii cu morţii, tu rămâi între vii”
Ar trebui pur şi simplu să faci un album pe care să-l vinzi cu volumul.
21/09/2011 at 15:45
un album? cu… ce?