Nu mai văd lumini neclare, totu-i negru, n-am culoare,
Încerc să ajung la tine, dar nu știu de sens mai are!
Mă afund în gânduri negre, vreau să lupt, dar n-am repere
Și nu pot să ies afară, am orbit, nu am putere!

Nu mai văd, e totul lipsă, au fugit umbrele toate!
S-a dus ziua după alții, iar eu am rămas în noapte!
N-am baston, nu cred în mine, așa că m-așez pe jos,
Închid ochii cu speranța c-o s-apară-un vis frumos!

Și o să mă ia de mână, o să-mi spună “hai cu mine!”
O să-mi lumineze calea printre drumuri cu ruine!
O să mă ducă-ntr-o noapte, ca prin vis, în locu-n care
Cineva o să-mi dea ochii și-o să-mi zică “să-i fii soare!”

Tu-mi spui că nu știi de-i bine! Poate-i mai bine așa!
Să ne-apreciem iubirea, nu să vrem a o schimba!
Ne-am găsit pe întuneric, poate-i mai bine să stăm
De mână ambii în noapte, cu-inima să ne-nvățăm!

“Eu o să îți fiu lumină când ai să vrei să mergi drept”
Îmi spunea cu voce caldă, cam tremurată ce-i drept!
“Să nu pierdem inutil timpul ce zboară departe
Bucură-te că mă ai! Chiar vrei zi în loc de noapte?”

Eu am să-i spun “nu te teme”! O să-i spun “schimbă-i în grabă!”
O să tremur de durere, sau de fericire slabă!
O s-aștept momentu-n care lumina o să revină
Și-o să te-mbrace cu raze, să mi te facă regină!

… … … … … … … … … … … … … … … … … .. .

Deschid ochii și-ncă tremur! Totu-i alb, lipsit de forme!
Nu te simt! Erai acolo!!! Acum parcă doar fantome
Sunt în juru-mi înșirate, privind către mine toate,
Lacrimi calde-mi rod obrajii fugind spre gât speriate!

Încep să văd forme clare! Uite-așa era un pat!
Ăsta-i scaunul! Oglinda! Vai cât de mult m-am schimbat!
Zâmbesc strâmb! E de la teamă? Sau încă nu văd complet?
Îmi privesc tăcut uimirea tatuată pe portret!

Încerc să mă uit în juru-mi sperând să văd unde ești,
Dar o voce îmi șoptește “Ai ales privirea, deci!?!
Viața ți-a dat șansa mută să alegi fără a ști
Și-ai ales să vezi lumina în loc de-a sta și-a iubi!”